AndroidMobile

Test de rezistenta cu Samsung Galaxy S9

Ce ar fi sosirea unui nou telefon flagship fără testele clasice ale lui Jerry RigEverything? Acesta a pus la treabă noul Samsung Galaxy S9, cu testele clasice de zgârieturi, îndoire şi ardere cu bricheta. Dacă avem un campion sau nu aflaţi mai jos.

Din ce am aflat Galaxy S9 vine cu o sticlă mai groasă decât predecesorul. Panoul frontal se zgârie la nivelul 6 din 9, ca mai toate smartphone-urile din ultimii ani. Gorilla Glass îşi face treaba, deci monedele şi cheile din buzunar nu vor zgâria handsetul. Nici difuzorul nu e uşor de zgâriat sau tăiat, din ce am văzut în clipul lui Jerry. Şi rama din aluminiu a rezistat cu brio la zgârieturile standard, fiind nevoie de un briceag elveţian să lase urme adânci pe aluminiu.

Şi scannerul de amprente din spate a fost zgâriat în ultimul hal şi a continuat să funcţioneze impecabil. La testul cu bricheta, panoul Super AMOLED Infinity Displaya rezistat 12 secunde la flacăra brichetei, apoi pixelii devenind albi. După ce a fost oprită bricheta pixelii şi-au revenit, dar a rămas o urmă albă pe panou. Şi testul de rezistenţă a fost trecut cu brio, Jerry punând presiune maximă pe device, fără a îl îndoi nici măcar un milimetru.

La modelele Galaxy S7, Jerry a reuşit să compromită sigilarea contra apei prin acelaşi test de îndoire, deci noua rama metalică e foarte solidă. Ca o menţiune secundară, în ciuda extra rezistenţei, Jerry nu se simte tentat să facă upgrade-ul la acest telefon, păstrându-se poate pentru următorul Note.

Related Articles

Leave a Reply

Be the First to Comment!

  Subscribe  
Notify of

Pin It on Pinterest

Close
Close