NewsȘtiri despre filme

Filme de weekend. Recomandări 09.12.2017

Dunkirk (2017)

Povestea filmului Dunkirk surprinde trupele britanice şi ale aliaţilor înconjurate de inamici pe plaja franceză şi forţate să facă faţă unui asalt aproape imposibil de rezistat.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, pe parcursul Bătăliei din Franţa, care a avut loc între 27 mai şi 4 iunie a anului fatidic 1940, sute de mii de trupe britanice, belgiene şi franceze sunt împresurate de forţele inamice ale nemţilor în portul Dunkirk din Franţa. Rămaşi blocaţi pe plajă, cu spatele spre mare, soldaţii se află într-o situaţie imposibilă, din care par să nu mai aibă absolut nicio scăpare pe măsură ce duşmanul continuă să se apropie, mai aprig şi ameninţător ca niciodată. Însă miraculoasa evacuare a Aliaţilor ar putea deveni totuşi posibilă dacă trupele vor găsi resursele necesare pentru a rezista suficient de mult, până la sosirea ajutorului.

Filmul reuneşte o distribuţie impresionantă din care fac parte actorii Tom Hardy („Mad Max: Drumul furiei”), Mark Rylance, Kenneth Branagh, Cillian Murphy şi debutantul Fionn Whitehead. Filmul este produs de Christopher Nolan şi Emma Thomas, iar Jake Myers este producător executiv.

Mother! (2017)

Relația unui cuplu e pusă la grea încercare când în casă le sosesc oaspeți neinvitați, care le vor da peste cap existența liniștită. Un thriller psihologic tulburător despre iubire, devotament și sacrificiu, scris și regizat de Darren Aronofsky (Black Swan, Requiem for a Dream), în care îi putem vedea pe Jennifer Lawrence, Javier Bardem, Ed Harris și Michelle Pfeiffer. Mother prezintă drama unei mame (Jennifer Lawrence) care rămâne surprinsă de faptul că soțul ei (Javier Bardem) a permis intrarea în casă lor unor oaspeți nepoftiți care apar la ușa lor. Perturbându-le existență care până să vină oaspeții, totul era foarte liniștit, dar și mai ales comportamentul ciudat al soțului ei care devine mai obositor iar o serie de lucruri ciudate încep să aibă loc în casă.

American Assassin (2017)

Bazat pe best-sellerul din seria scrisă de regretatul Vince Flynn, filmul „Asasin American” transpune publicul în lumea unuia dintre cei mai populari eroi de ficțiune contemporană care lucrează din umbră: super-agentul CIA Mitch Rapp. Cu mult înainte de a începe să vâneze teroriști, și înainte de a fi detestat în tăcere și lăudat public de politicienii de la Capital Hill, Mitch Rapp era un elev și atlet talentat. Apoi, subit, o tragedie îi schimbă definitiv viața atunci când logodnica sa Katrina este ucisă într-un sângeros atac terorist. După această nenorocire, Rapp a renăscut din cenușă și a fost recrutat în cel mai de elită program de operațiuni sub acoperire, începând o nouă viață. După ce a terminat cursurile de instruire destinate să învețe abilități letale necesare pentru cei mai periculoși dușmani, de aici și din străinătate, el este un om renăscut cu o misiune de răzbunare. Recrutat de CIA , sub instrucțiunea veteranului de război, Stan Hurley, cei doi sunt apoi angajați de către directorul adjunct al CIA, Irene Kennedy, pentru a investiga un val de atacuri aparent aleatorii asupra obiectivelor militare și civile. Împreună, cei trei descoperă un model al violenței care îi conduce la o misiune comună cu cea a unui agent turc, aceea de a opri intenția unui agent operativ misterios de a începe un război mondial în Orientul Mijlociu.

Serialul săptămânii

Good Behavior (2016-)

„Good Behavior” spune povestea lui Letty Dobesh (Michelle Dockery), o hoață și o artistă care obține foloase materiale într-un mod fraudulos, a cărei viață o ia mereu pe un drum greșit, ca urmare a unor decizii imprudente, imprudența fiind modul în care ei îi place să acționeze cel mai des.

Abia ieșită din închisoare, Letty încearcă să rămână pe linia de plutire: tocmai s-a reunit cu fiul ei de doar zece ani, care a fost crescut până acum de mama ei, Estelle (Lusia Strus); se întâlnește des cu consiliera ei, Christian (Kinney), dar ale cărei motivații de a o ajuta sunt îndoielnice. Haosul revine în viața lui Letty când află că un asasin (Juan Diego Botto) a fost angajat pentru a o ucide pe soția unui bărbat cunoscut. Din dorința de a-i da planurile peste cap, Letty se va ciocni cu acest criminal, încurcându-se amândoi într-o relație periculoasă.

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Be the First to Comment!

  Subscribe  
Notify of

Pin It on Pinterest

Close
Close