Noutati auto

Cum ar arata Dacia Logan daca s-ar transforma într-un automobil premium

Cum ar fi dacă Dacia Logan s-ar transforma într-un automobil premium, cu cele mai noi tehnologii de pe piaţă, inclusiv faruri LED? Designerul francez Laurent Schmidt a modificat maşina în softuri de editare foto şi a ajuns la un vehicul care ar face şi un Volkswagen Golf sau un Audi A4 geloase.

Atunci când Renault şi Dacia au creat Logan-ul, s-au gândit mai degrabă la accesibilitate, decât la factori ca lux sau o experienţă premium. Costul şi consumul redus au fost factori cheie. Preţul tintă iniţial a fost de 5000 de euro şi la aşa o sumă trebuie să faci o grămadă de sacrificii. E drept că de atunci Logan-ul a evoluat mult şi a început să primească şi componente ceva mai midrange.

Au crescut şi preţurile modelelor entry level şi e aproape greu de crezut acum că era o perioadă când Dacia Logan nu avea nici ABS. Laurent Schmidt a creat un vehicul care e atractiv chiar şi pentru cumpărătorii mai pretenţioşi. Interiorul dă senzaţia de combinaţie între Dacia şi Mercedes-Benz, ceea ce se simte mai ales la nivel de volan, aerisire, butoane şi panou de control, dar şi materiale.

 

În faţă avem faruri LED, iar maşina a fost lăţită şi ridicată. A primit jante mult mai mari şi prin noua statură masivă poate chiar duce cu gândul la un crossover. Un far unificat în spate face maşina să arate mai premium, aripa spate a fost făcută mai agresivă şi angulară, evacuarea e mai pătrăţoasă, iar numărul maşinii stă pe o placă “piano black”.

Interiorul e şocant de schimbat, cu scaune acoperite cu piele, o tabletă generoasă în consola centrală şi o mulţime de butoane pe volan. Cu aşa modificări, un Logan ar ajunge să sară de 15.000 de euro cred.         SURSA: volan.ro

Related Articles

Leave a Reply

Be the First to Comment!

  Subscribe  
Notify of

Pin It on Pinterest

Close
Close