Când auzi cuvântul gangster, primul nume care ţi-ar putea veni în minte ar fi Al Capone. De obicei, gangsterii sunt bărbaţi cruzi, nemiloşi, criminali fără scrupule, dar mai există gangsteri de sex feminin la fel de duri. Ele sunt liderii operaţiunilor Mafiei şi ai lumii interlope. Iată cele mai importante figuri feminine din crima organizată.

ANNA GRISTINA

Anna-Gristina
Cunoscută sub pseudonimul „Millionaire Madame”,  Anna Gristina nu are o figură periculoasă, dar ea este cu siguranţă. Anna nu este o criminală cu sânge rece, dar deţine informaţii despre persoanele care ocupă poziţii cheie în Statele Unite. În 2012 a fost arestată pentru prostituţie şi pentru că-i şantaja pe cei cu care întreţinea relaţii sexuale. Ea păstra toate numele cu personalităţi marcante din politică, cu care a făcut sex, într-o agendă de culoare neagră. Anna deţinea un bordel în New York, frecventat de personalităţi importante. Ea a fost închisă timp de 6 luni şi este sub supraveghere timp de 5 ani. Sentinţa a fost pronunţată în 2012.

Anna-Gristina2

Procurorii americani au stabilit că a  câştigat din prostituţie peste 10 milioane de dolari. La fel ca Heidi Fleiss, Anna Gristina doreşte să facă un film despre viaţa ei.

ROSETTA CUTOLO

Rosetta-Cutolo
Atunci când Raffaele Cutolo, liderul crimei organizate italiene „Nuova Camorra”, a fost trimis în spatele gratiilor, sora lui mai mare, Rosetta „Ochi de gheaţă”, a preluat operaţiunile grupului. Ea negocia de la egal la egal cu Mafia Siciliană, dar şi cu procurorii care au investigat-o pentru nouă crime. A fost foarte convingătoare, iar anchetatorii nu au putut-o acuza. Ea a pozat ca fiind un membru inofensiv al unei notorii familii mafiote.

GRISELDA BLANCO

griselda-blanco
Una dintre figurile cele mai cunoscute de pe această listă a gangsterilor de sex feminin este Griselda Blanco. Poreclită „Bunica cocainei”, Griselda a fost regina drogurilor din cartelul  Medellin, care a alimentat cu droguri Miami, New York, sudul Californiei în anii ’70 şi ’80. Se spune că erau luni când făcea 80 de milioane de dolari din traficul de droguri şi că ar fi responsabilă e moartea a 200 de persoane. Era cunoscută ca fiind o femeie extrem de violentă. A fost închisă în 1985, până în 2004 când a fost deportată în Columbia. Ea continua să conducă operaţiunile infracţionale din închisoare. În 2012 a murit în urma unui schimb de focuri.

SANDRA ÁVILA BELTRÁN

Sandra-Ávila-Beltrán-Mexic
După ce ambii soţi traficanţi de droguri ai Sandrei Avila Beltran au fost ucişi, ea a devenit liderul unui cartel important al drogurilor. Sandra nu a intrat în vizorul autorităţilor până când a cerut ajutorul poliţiei pentru localizarea fiului său. Acesta a fost răpit de o grupare rivală, iar în schimbul său a cerut o răscumpărare de 5 milioane de dolari. Când au început să sape prin trecutul ei, poliţiştii şi-au dat seama că au de-a face cu o femeie periculoasă. A fost nevoie de patru ani până s-o aresteze. A făcut închisoare timp de opt ani după care a fost eliberată. A fost supranumită „La Reina del Pacifico”, „Regina Pacificului”.

JUDY MORAN

judy-moran
Când rosteşti numele Moran el inspiră teamă printre cei care fac parte din lumea interlopă. Familia Moran este celebră în sindicatul crimei organizate din Australia, iar Judy Moran era persoana cu care niciodată nu voiai să te pui. Primul ei soţ a fost ucis în 1982, iar fiul ei a avut aceeaşi soartă în anul 2000. Ulterior, ea s-a căsătorit cu Lewis Moran şi au avut un fiu pe nume Jason. Acesta a fost asasinat în 2003. Fratele soţului său, Des, a fost împuşcat mortal în 2009, iar Judy şi câţiva dintre complicii ei au fost responsabili de această crimă. A primit o condamnare de 21 de ani după gratii.

MARIA LEON

maria-leon
Maria Leon a fost şefa unui cartel al drogurilor, care a fost susţinută de Mafia Mexicană. Gruparea condusă de Maria era cunoscută ca fiind una nemiloasă şi violentă. Ea i-a băgat în sperieţi chiar şi pe poliţiştii care o urmăreau. Problemele Mariei au început când a vrut să intre în Statele Unite pentru a participa la înmormântarea unuia din fiii săi. Acesta a fost împuşcat mortal de poliţişti. Autorităţile americane nu i-au permis accesul în Statele Unite, aşa că ea a plănuit să intre ilegal. Telefoanele sale i-au fost ascultate, aşa că au urmărit-o şi au arestat-o. A petrecut opt ani după gratii. Maria Leon are 13 copii.

THELMA WRIGHT

thelma-wright
Jackie Wright a fost unul dintre cei mai importanţi traficanţi de droguri din Philadelphia, dar a fost ucis în 1986. Soţia lui Thelma a preluat frâiele afacerilor ilegale. Ea intermedia transportul drogurilor între Los Angeles şi Philadelphia. Mai târziu a scris o carte despre viaţa ei, în care afirmă că ajunsese să câştige 40.000 de dolaRi pe lună. În 1991 a fost la un pas de moarte când a fost prinsă într-un schImb de focuri. Din acel moment a ales să iasă din afacerile criminale. Acum se ocupă de cei care au luat-o pe drumuri greşite. Thelma îi ajută să iasă din lumea drogurilor.

RAFFAELLA D’ALTERIO

Raffaella-D’Alterio
Raffaella D’Alterio, ca alte femei de pe această listă, a avut aceeaşi traiectorie. A fost nevoită să preia afacerile ilegale ale soţului său, după ce Nicola Pianese, a fost ucis în 2006. Ea era unul din liderii grupării Camorra, iar dacă te gândeşti că era prea slabă pentru a ţine în frâu o grupare ciminală, te înşeli. A fost împuşcată de gruparea rivală, dar a supravieţuit. În 2012 a fost arestată şi acuzată de trafic de droguri, deţinere ilegală a armelor de foc şi extorcare de fonduri.

MARIA LICCIARDI
LicciardiMaria

Clanul Licciardi din Napoli nu a fost condus niciodată de o femeie până când liderii grupării nu au fost arestaţi. Printre ei se aflau soţului Mariei Licciardi şi doi fraţi ai acestuia. Ea a preluat operaţiunile şi a primit titulatura de „Naşa”.  Dirija traficul de droguri, dar şi Traficul de carne vie. Maria cumpăra fete tinere de la Mafia Albaneză. Fetelor li se promitea locuri de muncă legale în Italia, în schimb, ele erau sechestrate, drogate şi obligate să se prostitueze. Atunci când tinerele nu mai dădeau randament erau ucise. Maria Licciardi a fost permannt sub supraveghere, dar abia în 2001 a fost arestată. Cu toate că încă se află în închisoare, ea este suspectată că dirijează operaţiunile clanului din spatele gratiilor.

JEMEKER THOMPSON

jemeker-thompson
Jemeker „Queen Pin” Thompson l-a cunocut pe soţul ei Anthony Mosley la o vârstă fragedă. Copii fiind, cei doi transportau cocaina în Los Angeles la începutul aniloR ’80. După ce soţul ei a fost împuşcat mortal, în timp ce ea era cu maşina la spălătorie, Jemeker a decis să continue să se ocupe de traficul de droguri. Ea şi-a găsit un nou partner de afaceri, iar lunar câştigau sute de mii de dolari. Acesta a fost arestat şi a turnat-o şi pe Jemeker. Timp de doi ani ea s-a ascuns de poliţie, dar a făcut o greşeală majoră. S-a întors în Los Angeles pentru a participa la absolvirea clasei a VI-a de către fiul său, în 1993. Poliţia a fost acolo şi a arestat-o. Jemecker a fost condamnată la 15 ani de închisoare, dar a fost eliberată după 13. A scris o carte despre viaţa sa.

ANNA CHAPMAN

anna-chapman
Nu te lăsa păcălit de frumuseţea ei. Anna Chapman a fost arestată în 2010, fiind acuzată că este spion rus, care a trăit în Statele Unite pentru a culege informaţii. A fost expulzată în Rusia unde a ajuns o celebitate. Chiar a pozat în revista Maxim.